Stuck

For the last two days I have been really stuck while working on one of my projects.
And I kept on thinking – how am I going to get around myself, how am I going to find the solution I need?

Well, today the solution struck me, out of nowhere.
And I began asking myself what have I done to get it in such a way.

I can only tell you this.

Have a break. Sleep it over. Read something unrelated. Play. Take a walk. Wander.

Is everyday like Sunday?

Today is Sunday. Aaaah, the rest and relaxation day.

A friend called me in the morning to go out for a ride on our bikes.
And I told him that I have some work projects that I’m crafting on, and than I’ll meet him.
He was left speechless for a moment, than we decided when to meet.
Went out, we met and the first thing he told me was – “Man, how do you even stand yourself working on a Sunday? I couldn’t. Like, never!”

I only felt natural to say that I do not feel crafting on my projects like working.
So my everyday is like a Sunday.
What about yours?

Yeah, get out!

Had a great talk with a friend the other night.
And by the end of our talk we decided it is a good idea to meet more often.

After I left, I remembered what another friend told me back a couple of years ago – he had no social media account – he only had a circle of close friends and they met a few times a year, in person, and they shared their own news and stories face-to-face.
It reminded me how good it is to be human, to have a real conversation with a real person.

So, yeah, get out there! Today. Tomorrow. Everyday.
Talk. Be human.

The Saboteur. The most skilled one.

Are you standing in your way? Are you your own saboteur?
Have you lately taken an honest look at yourself? And your business?
At what you do about it? And how you do it.

I have to admit that my own saboteur is still doing a hell of a job. Even though I acknowledge him.
It’s setting all the pieces in place with such mastery that I don’t even know when I trip.

Please, carefully, and consciously – remove him.
Then let me know what happened.

The Hamster Theory

Every now and then my brother buys himself a pet hamster.
Every time he does this I am stunned with how persistent these lovely small creatures are in their quest to escape the housing their are put in.
Nevermind the toys they get, the running wheel, the food.
They are always on a quest to escape, and they never ever quit this quest. Ne-ver quit. And put a lot of focused effort in it.

Sure you might say it is their pure instinct.
But isn’t it our instinct as well to never give up? How would’ve we gotten so far if not?
And if we ever do give up, is it not in our power to come back to trying?

Ne mulțumim cu puțin (?)

Azi, la magazinul de cartier, aşteptam să cumpăr una-alta. Vânzătoarea vorbea la telefon. Vorbea destul de tare, cu telefonul la ureche, ţinându-l cu umărul,
ca să poată să facă şi ceva treabă în același timp.
Și a greşit cantitatea produsului vrac pe care îl lua clientul dinaintea mea.

Omul respectiv îi spune vânzătoarei, după ce primeşte marfa corectă, că nu poţi să faci 10 lucruri bine în acelaşi timp, pe un ton suficient de nemulţumit cât să o deranjeze vizibil pe vânzătoarea noastră.

Nu iese omul bine din magazin, îmi vine mie rândul, îi spun ce vreau.
Imediat vânzătoarea comentează sonor şi cu dispreţ – “Care era problema dumnealui? Doar nu era să închid telefonul cu şefa când noi aveam de discutat probleme serioase… Eeeee, de obicei lua de un leu, nu de patru. Dacă nu-i convine, să nu mai comenteze, că el nu ştie, ce atâtaaa..”

M-a întrebat încă o dată ce vreau, i-am spus că m-am răzgândit.

Constat din nou că mai avem drum lung până la o fărâmă de bun simţ.

Ne mulțumim cu puțin?

Realitatea, așa cum e ea

Povestea cu care începe cartea lui Seth Godin – Linchpin, vorbește
despre un tip care observă că era vecin de compartiment, în tren , în Spania, cu Pablo Picasso.
Tipul îl întreabă pe maestru de ce arta lui, arta modernă în general – este atât de ciudată, de sucită?
Şi de ce nu pictează mai degrabă realitatea, aşa cum e ea, în locul acestor distorsiuni?
Picasso ezită un moment, şi îl întreabă: “Deci, cum crezi tu că arată realitatea?”
Şi omul scoate portofelul şi îi arată o fotografie cu soţia lui – “Uite, aşa!”
Picasso zâmbeşte şi îi spune: “Serios? Dar e atât de mică, şi … atât de plată!”

Povestea asta descrie destul de bine ceea ce se întâmplă zilele astea cu cei de la Lytro.
Aş spune că modul lor de a gândi pornește de la concluzia lui Picasso din întâmplarea de mai sus.
Eforturile lor schimbă într-adevăr realitatea şi ne oferă posibilităţi extraordinare de a face filmele altfel.
Au lansat o cameră video cu adevărat revoluţionară, pentru industria de cinema.
Pe scurt, transformă cadrele 2d în 3d real, cu ajutorul tehnologiei Light Field.

Curios? Afli detaliile de AICI:
https://www.lytro.com/cinema#video

Acesta nu este un advertorial.

Este doar dorinţa de a împărtăşi cu voi noutăţi şi revoluţii care se întâmplă în lumea noastră largă.
Ca să fim deschiși şi pregătiţi să ne bucurăm de ceea ce ne oferă viitorul.